România

Convorbire telefonică Bogdan Aurescu – Jens Stoltenberg

Ministrul afacerilor externe Bogdan AurescuMinistrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut, astăzi, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg. Cu acest prilej, șeful diplomației române l-a asigurat pe înaltul oficial NATO de întreg sprijinul Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, al Guvernului României, al Prim-ministrului Ludovic Orban și al său personal pentru îndeplinirea obiectivelor Alianței, precum și de continuitatea politicilor și angajamentelor țării noastre în cadrul NATO, astfel cum este prevăzut de programul de guvernare al noului Guvern de la București. 

Cei doi oficiali au trecut în revistă prioritățile pentru perioada imediat următoare. În acest context, ministrul român al afacerilor externe a subliniat importanța acordată de România consolidării rolului NATO în regiunea Mării Negre, prin întărirea prezenței înaintate în partea de sud a Flancului Estic. În acest context, a subliniat importanța implementării pachetului privind Marea Neagră, adoptat de miniștrii de externe aliați în luna aprilie a acestui an, la Washington. Totodată, a subliniat necesitatea unei prezențe navale NATO crescute în Marea Neagră și sporirea contribuțiilor aliaților la Brigada Multinațională din România. De asemenea, a informat despre susținerea de către noul Guvern a continuării angajamentului pentru alocarea a 2% din PIB pentru apărare.

Secretarul General Jens Stoltenberg a adresat felicitări noului ministru al afacerilor externe pentru preluarea funcției și a mulțumit pentru sprijinul și contribuțiile României în cadrul NATO, cu referire la implicarea României atât în sudul, cât și în nordul Flancului Estic, în Polonia, la alocarea a 2% din PIB pentru apărare, la participarea la misiunile NATO din Afganistan și Kosovo și a reamintit importanța pe care o are componenta din România a sistemului NATO antirachetă. Secretarul General Jens Stoltenberg a reconfirmat, la rândul său, necesitatea implementării tuturor măsurilor adoptate de Alianță în vederea întăririi securității euro-atlantice, inclusiv în zona de sud a Flancului Estic.

Cei doi înalți oficiali au trecut în revistă agenda reuniunii ministeriale NATO din noiembrie și au evidențiat importanța reuniunii șefilor de stat și de guvern aliați, care va fi organizată la Londra, în luna decembrie 2019, pentru avansarea procesului de adaptare a Alianței. Totodată, au convenit să aprofundeze dialogul, inclusiv cu prilejul reuniunii miniștrilor aliați de externe din noiembrie 2019.

Sursa: MAE

 

În prim plan

Programul Secției Consulare din cadrul Ambasadei României la Washington în ziua de vineri, 24 ianuarie 2020, Ziua Unirii Principatelor Române

23.01.2020

Potrivit legislației române în vigoare, oficiul consular din cadrul Ambasadei României la Washington nu are program de lucru cu publicul în ziua de vineri, 24…

Ambasadorul George Cristian Maior invitat la George Washington School of Business, în cadrul programului George Talks Business

22.01.2020

Ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, a fost invitatul principal al ediţiei de miercuri, 22 ianuarie 2020, a programului George Talks Business,…

Ziua Culturii Naționale, celebrată la Washington printr-un recital de muzică și poezie de dragoste

20.01.2020

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Culturii Naționale, Ambasada României la Washington și ICR New York au organizat recitalul de muzică și poezie de dragoste „Pianul…

Programul Secției Consulare din cadrul Ambasadei României la Washington în perioada Sărbătorilor de iarnă

23.12.2019

Vă informăm că, în conformitate cu prevederile legale, Secția Consulară a Ambasadei României la Washington nu are program de lucru cu publicul în perioada…