România

Contractul participării României la "Expo Astana - 2017", semnat la MAE

Contractul participării României la "Expo Astana - 2017" a fost semnat vineri, la sediul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), în prezenţa ministrului Teodor Meleşcanu.

Documentul a fost semnat de Rapil Zhoszybayev, prim-adjunct al ministrului kazah de Externe, şi comisarul României pentru "Expo Astana - 2017", Radu Şerban.

"Marcăm un moment însemnat în relaţiile româno-kazahe", a declarat Meleşcanu.

El a adăugat că România va participa la expoziţie cu un pavilion naţional de 370 de metri pătraţi unde vor fi prezentate atât tradiţiile, cât şi perspectivele energeticii româneşti.

"România se numără printre ţările fruntaşe din Uniunea Europeană în privinţa ponderii energiilor regenerabile în totalul mixului energetic naţional", a afirmat şeful diplomaţiei române.

El a vorbit şi despre proiectul ELI-NP, care dezvoltă cel mai inovativ laser din lume, la Măgurele. "Intenţionăm să prezentăm acest proiect la pavilionul nostru", a spus Meleşcanu.

Potrivit ministrului, recenta decizie a Guvernului kazah de a elimina obligativitatea vizelor de scurtă şedere pentru cetăţenii români începând cu 1 ianuarie 2017 va fi "un bun stimulent" pentru românii care vor dori să viziteze Astana.

Radu Şerban a precizat că pavilionul României va fi organizat de către o comisie coordonată de MAE, ce va cuprinde secretari de stat din ministerele Economiei, Energiei, Culturii şi Cercetării. "Doresc să atrag şi Ministerul Turismului, pentru a flexibiliza fluxurile între cele două ţări", a adăugat el.

Şerban a amintit că în Kazahstan există o comunitate de 21.000 de români şi moldoveni.

România va participa, cu un pavilion naţional, la expoziţia internaţională "Energia Viitorului" de la Astana. "Expo Astana - 2017" se va desfăşura pe durata a trei luni, în perioada 10 iunie - 10 septembrie şi se preconizează că vor fi prezente peste 100 de ţări şi peste cinci milioane de vizitatori.

Participarea României la această expoziţie constituie o ocazie pentru promovarea intereselor ţării, în contextul abordării acestei teme actuale - "Energia viitorului". Astfel, vor fi organizate acţiuni de promovare economică a ofertei interne de produse şi servicii, de promovare a ofertei turistice interne, dar şi a tradiţiilor şi culturii naţionale, se vor asigura oportunităţi directe pentru dinamizarea schimburilor economice prin oferirea unui vector de promovare pentru companiile româneşti, arată ministerul român al Afacerilor Externe.

România a participat, după 1989, la toate expoziţiile mondiale organizate sub egida Biroului Internaţional pentru Expoziţii.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

 

Întrevederea secretarului de stat Dan Neculăescu cu Hoyt Yee, adjunctul asistentului secretarului de stat american pentru afaceri europene şi eurasiatice

23.02.2017

Secretarul de stat pentru afaceri regionale, Dan Neculăescu, a avut astăzi, 22 februarie 2017, o întrevedere cu Hoyt Yee, adjunctul asistentului secretarului de stat…

Ambassador George Cristian Maior Had a Meeting with the Chairman of House Armed Services Subcommittee on Seapower and Projection Forces, Republican Congressman Rob Wittman

18.02.2017

Rob Wittman: The United States appreciates the Strategic Partnership with Romania and is paying special attention to the evolutions of the security issues in the Black…

Ambasadorul George Cristian Maior a avut o întâlnire cu președintele Subcomitetului pentru putere maritimă şi proiecţia forţelor al Camerei Reprezentanților a SUA, congresmenul republican Rob Wittman

17.02.2017

Rob Wittman: SUA apreciază Parteneriatul Strategic cu România și acordă o atenție sporită evoluţiilor de securitate din regiunea Mării Negre. Ambasadorul…

Ambasadorul George Cristian Maior a avut o întâlnire cu președintele Comitetului pentru Forțe Armate al Camerei Reprezentanților a SUA, congresmenul republican Mac Thornberry

16.02.2017

George Cristian Maior: Angajamentul SUA pentru securitatea României este reflectat inclusiv prin prezența forțelor americane în România în cadrul Inițiativei de…