România

Meleşcanu: Ziua de azi ne găseşte, în politica internă, destul de contondenţi

Ministrul afacerilor externe Teodor MeleşcanuMinistrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat marţi, la Ploieşti, că ziua de 24 Ianuarie ne găseşte, în privinţa politicii interne, "destul de contondenţi", acesta exprimându-şi speranţa că pe plan internaţional vom rămâne "coerenţi şi predictibili".

"Ziua de azi ne găseşte, de fapt, în politica noastră internă, destul de contondenţi. Sper ca, cel puţin în ce priveşte politica externă, să rămânem în continuare coerenţi şi predictibili pe plan internaţional", a declarat Meleşcanu, care a participat la manifestările organizate cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române.

Totodată, şeful diplomaţiei a spus că Mica Unire a reprezentat semnalul că, atunci când se unesc, românii pot face lucruri "extraordinare".

"Din punctul de vedere al politicii externe, Unirea înseamnă pentru mine crearea Ministerului Afacerilor Externe şi a ambasadelor României în străinătate, crearea Parlamentului format din Senat şi Camera Deputaţilor, înseamnă crearea Armatei Române. Chiar şi Curtea de Conturi tot atunci a fost creată. Deci, Mica Unire a fost, de fapt, elementul fundamental pe care s-a bazat realizarea Marii Uniri din punctul de vedere al tuturor instituţiilor şi, mai ales, a fost un semnal foarte bun. A fost semnalul că atunci când românii se unesc şi dau mână cu mână pot face lucruri extraordinare, aşa cum s-a întâmplat în istorie. Ar trebui să tragem şi noi învăţămintele necesare", a mai afirmat Meleşcanu.

Ministrul Afacerilor Externe a participat, alături de ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Graţiela Gavrilescu, deputaţi, aleşi locali şi judeţeni, la manifestările organizate la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova cu ocazia zilei de 24 Ianuarie.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

Întrevederea secretarului de stat Dan Neculăescu cu Hoyt Yee, adjunctul asistentului secretarului de stat american pentru afaceri europene şi eurasiatice

23.02.2017

Secretarul de stat pentru afaceri regionale, Dan Neculăescu, a avut astăzi, 22 februarie 2017, o întrevedere cu Hoyt Yee, adjunctul asistentului secretarului de stat…

Ambassador George Cristian Maior Had a Meeting with the Chairman of House Armed Services Subcommittee on Seapower and Projection Forces, Republican Congressman Rob Wittman

18.02.2017

Rob Wittman: The United States appreciates the Strategic Partnership with Romania and is paying special attention to the evolutions of the security issues in the Black…

Ambasadorul George Cristian Maior a avut o întâlnire cu președintele Subcomitetului pentru putere maritimă şi proiecţia forţelor al Camerei Reprezentanților a SUA, congresmenul republican Rob Wittman

17.02.2017

Rob Wittman: SUA apreciază Parteneriatul Strategic cu România și acordă o atenție sporită evoluţiilor de securitate din regiunea Mării Negre. Ambasadorul…

Ambasadorul George Cristian Maior a avut o întâlnire cu președintele Comitetului pentru Forțe Armate al Camerei Reprezentanților a SUA, congresmenul republican Mac Thornberry

16.02.2017

George Cristian Maior: Angajamentul SUA pentru securitatea României este reflectat inclusiv prin prezența forțelor americane în România în cadrul Inițiativei de…