Actualitatea ambasadei

Celebrarea Zilei Naționale a României și marcarea a 30 de ani de la Revoluția Română, la Washington, D.C.

Ambasada României în Statele Unite ale Americii a organizat luni, 2 decembrie 2019, recepția oficială dedicată celebrării Zilei Naționale a României, la care au participat peste 200 de persoane, oficiali ai administrației americane, reprezentanți ai mediului economic și ai corpului diplomatic. Evenimentul a fost onorat de o participare prestigioasă, de nivel înalt, din partea administrației americane, incluzându-i pe Andrei Iancu, subsecretar de stat la Departamentul Comerțului; Adrian Zuckerman, ambasadorul agreat al SUA la București și Matthew Boyse, adjunct al asistentului secretarului de stat pentru afaceri europene și eurasiatice. Au participat de asemenea reprezentanți ai Departamentului de Stat, Departamentului Apărării, Comerţului, Energiei, USAID, membri marcanți ai mediilor academic și de afaceri, diplomați acreditați la Washington.

În discursul său, ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, a subliniat faptul că ziua de 1 decembrie reprezintă un simbol al românilor care au arătat, în 1918, importanța extraordinară pe care o are unitatea unei țări. El a evocat spiritul unității naționale a românilor, subliniind curajul și sacrificiile care au fost făcute pentru ca România să devină un stat puternic și unitar. El a evocat de asemenea momentul Revoluției Române din decembrie 1989 când România s-a eliberat de regimul comunist. “Este și un prilej de a marca evoluția democratică a României din ultimii 30 de ani. Poate că 30 de ani nu pare o perioadă mare din punct de vedere istoric, însă România a îndeplinit o serie de realizări remarcabile: a devenit membră a NATO și a Uniunii Europene și este un partener de încredere al Statelor Unite. Este un parcurs fără precedent de modernizare şi europenizare pentru țara noastră”, a afirmat ambasadorul român.

George Cristian Maior a subliniat importanța pe care o are pentru România Parteneriatul Strategic cu SUA, un parteneriat care acoperă multe domenii, de la securitate și apărare la economie, cultură și inovație.

La rândul său, Andrei Iancu, subsecretar de stat pentru proprietate intelectuală în cadrul Departamentului Comerțului şi director al Oficiului pentru Brevete și Mărci, a arătat importanța pe care o are în dezvoltarea unei țări respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. El a menționat faptul că a vizitat România unde a fost plăcut impresionat de faptul că țara noastră acordă o atenție deosebită proprietății intelectuale. O țară nu poate să se dezvolte fără inovație și respectarea proprietății intelectuale, a spus Andrei Iancu, iar România acordă acestui domeniu importanța cuvenită. De asemenea, oficialul american a amintit faptul că s-a născut în România, familia sa plecând din România, din cauza regimului comunist, pe când el avea 12 ani.

Din cauza regimului comunist a părăsit România și familia ambasadorului agreat al SUA la București, Adrian Zuckerman. Acesta a dat curs invitației de a participa la evenimentul organizat de Ambasada României, ocazie cu care i-a cunoscut pe diplomații români de la Washington.

Nu în ultimul rând, Mathew Boyse, adjunct al asistentului secretarului de stat pentru afaceri europene și eurasiatice, a transmis mesajul secretarului de stat Michael Pompeo adresat României cu ocazia Zilei Naționale. Mathew Boyse a amintit și de sacrificiul făcut de românii care au ieșit în stradă în decembrie 1989 împotriva regimului comunist, sacrificiu în memoria căruia a fost ținut un moment de reculegere de către cei prezenți.

 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii

În prim plan

Program româno-american destinat dezvoltării educației antreprenoriale în România

12.12.2019

Ambasada României la Washington a primit vizita unui grup de profesori români aflaţi într-un stagiu de pregătire profesională de scurtă durată la Universitatea…

Ambasadorul George Maior la reuniunea conducerii Coaliției Naționale pentru Sprijinul Comunităților Evreiești din Spațiul Euro-Asiatic

11.12.2019

Ambasadorul României George Cristian Maior a participat marți, 10 decembrie 2019, în calitate de invitat special, la reuniunea conducerii Coaliției Naționale pentru …

Ziua Națională a României, celebrată printr-un recital de vioară și pian Remus Azoiței - Eduard Stan

05.12.2019

Celebrarea Zilei Naționale a României la Washington a continuat, miercuri, 4 decembrie 2019, cu un concert de pian și vioară, susținut de celebrul duo: Eduard Stan…

România, omagiată în Congresul SUA cu ocazia Zilei Naționale

04.12.2019

Ambasadorul George Cristian Maior: „Salut declarația congresmenului Michael Turner, un vechi prieten al României. Reprezintă o dovadă de respect pentru țara…