Actualitatea ambasadei

Participarea ambasadorului George Cristian Maior la ceremonia oficială de învestire în funcție a secretarului apărării al SUA, Mark T. Esper

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a participat, joi, 25 iulie 2019,  la ceremonia oficială de învestire în funcție a secretarului apărării al SUA, Mark T. Esper. În cadrul ceremoniei au susținut discursuri președintele SUA, Donald Trump, vicepreședintele SUA, Mike Pence, precum și secretarul apărării, Mark T. Esper.

La finalul ceremoniei, ambasadorul României l-a felicitat pe secretarul apărării și i-a mulțumit acestuia pentru sprijinul acordat Parteneriatului Strategic dintre România și SUA, precum și pentru susținerea SUA pentru consolidarea securității pe flancul estic al NATO și în regiunea Mării Negre. În context, ambasadorul George Maior s-a referit la recenta vizită a lui Mark T. Esper în România, în calitatea de secretar al forțelor terestre americane, prilej cu care oficialul american a putut remarca cooperarea directă între forțele armate ale celor două țări.

Secretarul apărării Mark T. Esper a apreciat colaborarea substanțială cu partea română pe linie de apărare și a subliniat importanța României ca aliat de încredere al SUA. Totodată, a rememorat cu satisfacție precedenta întâlnire cu ambasadorul României din ianuarie 2019.

În prim plan

Alegerile pentru Preşedintele României 2019

01.08.2019

Ministerul Afacerilor Externe a lansat pe pagina oficială de internet o rubrică specială destinată informării alegătorilor români din străinătate asupra…

Concert de vioară susținut de Irina Mureșanu la Ambasada României

16.09.2019

Ambasada României la Washington, în colaborare cu Embassy Series, au organizat, vineri, 13 septembrie 2019, concertul de vioară susținut de Irina Mureșanu, “Patru …

Ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, salută anunțul făcut de fondatorul companiei Tesla, Elon Musk, de a intra pe piața din România

11.09.2019

“Anunțul fondatorului companiei americane Tesla, Elon Musk privind perspectivele de intrare pe piața românească este o veste excelentă în contextul evoluției…

Atenţionare de călătorie – statele Florida, Georgia, Alabama, South Carolina, West Virginia, SUA - Uraganul „DORIAN”

30.08.2019

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Statele Unite ale Americii că, în…