Actualitatea ambasadei

George Cristian Maior: Narativele anti-occidentale s-au înmulţit în ultima perioadă în România, având drept scop vulnerabilizarea statului, influenţarea de politici publice, erodarea încrederii în valorile democraţiei liberale

Centrul pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA) şi Centrul Pentru Participare Civică şi Democraţie (CPD) din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) au organizat pe data de 2 noiembrie 2017, la sediul CEPA din Washington D.C., un eveniment dedicat analizei narativelor anti-occidentale şi dezinformării de inspiraţie rusă practicate în România.

La eveniment au participat reprezentanţi ai administraţiei americane, ai centrelor de reflecţie şi gândire din capitala americană, precum şi din presa americană. Conferinţa a fost moderată de Donald Jensen, fost diplomat şi specialist pe politicile externe şi interne al Rusiei.

Invitat în cadrul evenimentului, ambasadorul României la Washington D.C., George Cristian Maior, a apreciat că studiul prezentat de Centrul pentru Participare Civică din cadrul SNSPA se remarcă prin analiza instrumentelor sofisticate utilizate de propaganda rusă care afectează nu doar România, ci întreaga regiune a Europei Centrale şi de Est.

Ambasadorul român a declarat că România a detectat în urmă cu mult timp, încă din perioada 2006-2007, aceste fenomene asociate propagandei şi dezinformării, a informat aliaţii la momentul respectiv, iar dezvoltările recente nu fac decât să confirme că autorităţile române au avut atunci dreptate.

De asemenea, George Cristian Maior a declarat că, „deşi nu este o ţintă clasică pentru propaganda rusă, în condiţiile opţiunilor majoritar pro-occidentale ale populaţiei, narativele anti-occidentale s-au înmulţit în ultima perioadă în România, având drept scop vulnerabilizarea statului, influenţarea de politici publice în domenii esenţiale, erodarea încrederii în valorile democraţiei liberale, în NATO, în Uniunea Europeană, în parteneriatul cu Statele Unite ale Americii, prin rostogolirea permanentă de informaţii false prin canale şi purtători de mesaj tot mai diverşi, majoritatea lipsiţi de credibilitate, dar insistenţi”.

România a detectat aceste fenomene, le analizează permanent, le înţelege şi consideră cooperarea între aliaţi, prin schimbul de informaţii, drept crucială pentru contracararea lor, a mai subliniat ambasadorul României.

În prim plan

Programul Secției Consulare din cadrul Ambasadei României la Washington în ziua de vineri, 24 ianuarie 2020, Ziua Unirii Principatelor Române

23.01.2020

Potrivit legislației române în vigoare, oficiul consular din cadrul Ambasadei României la Washington nu are program de lucru cu publicul în ziua de vineri, 24…

Ambasadorul George Cristian Maior invitat la George Washington School of Business, în cadrul programului George Talks Business

22.01.2020

Ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, a fost invitatul principal al ediţiei de miercuri, 22 ianuarie 2020, a programului George Talks Business,…

Ziua Culturii Naționale, celebrată la Washington printr-un recital de muzică și poezie de dragoste

20.01.2020

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Culturii Naționale, Ambasada României la Washington și ICR New York au organizat recitalul de muzică și poezie de dragoste „Pianul…

Programul Secției Consulare din cadrul Ambasadei României la Washington în perioada Sărbătorilor de iarnă

23.12.2019

Vă informăm că, în conformitate cu prevederile legale, Secția Consulară a Ambasadei României la Washington nu are program de lucru cu publicul în perioada…